Pentru un articol pe tema locurilor unde poti admira cele mai fabuloase peisaje din lume mi-au venit prima data in minte destinatii cunoscute cum ar fi Muntele Everest, cascada Niagara, Marele Canion, Alpii sau faimoasa insula Bora Bora… dar aceste destinatii nu sunt o surpriza pentru nimeni, despre ele vorbesc toate ghidurile turistice si sunt de multa vreme in topul preferintelor calatorilor din lumea intreaga. Si totusi, daca ne gandim la cat de mare este aceasta minunata planeta, trebuie ca mai sunt si alte locuri care isi asteapta musterii dornici sa le descopere, sa le admire si sa le fotografieze. Articolul prezent este o trecere in revista a doar catorva astfel de locatii mai putin stiute, iar subiectul celor mai spectaculoase peisaje din lume este departe de a fi epuizat.

Erta Ale – Etiopia 

Setea oamenilor de cunoastere, pasiunea pentru explorari si descoperiri, pare sa nu se termine niciodata, de aceea epoca marilor descoperiri s-a transformat intr-o perioada de timp incredibil de lunga, care inca nu a ajuns la final. In acest moment, Pamantul pare sa-si fi deconspirat secretele, astfel incat oamenilor nu le-a mai ramas decat sa mearga mai departe, catre cucerirea spatiului. Insa pana a ajunge in acest punct, numerosi aventurieri si exploratori au infruntat pericolul de dragul cunoasterii. Unul dintre acestia este exploratorul britanic, Ludovico M. Nesbitt, cand in anul 1928, impreuna cu doi italieni, au devenit primii europeni care au “vizitat” ansamblul de vulcani Erta Ale, in cadrul unei excursii temerare care prevedea parcurgerea a aproximativ 640 de kilometri care traversau depresiunea Danakil.

Erta Ale inseamna in limba afar “muntii care fumega” si este in fapt, un ansamblu din cinci vulcani, care formeaza un arc de cerc de 80 de kilometri lungime. In ciuda peisajelor stranii care iti taie respiratia si a jocurilor de culori vii care se infatiseaza in fata ochilor, Nesbitt a ramas insensibil, numind acest loc “un peisaj al terorii”. Reactia sa poate fi explicata prin prisma conditiilor dure pe care exploratorii erau nevoiti sa le infrunte: temperaturi foarte ridicate (aproape 75 de grade Celsius in timpul zilei), un nisip atat de fierbinte incat le ardea talpile prin bocanci si, cel mai probabil, din cauza subtierii rezervelor de apa.

Depresiunea Dankil care adaposteste lantul vulcanic Erta Ale este o zona care intruneste conditiile unuia dintre cele mai dure locuri de pe Pamant: o campie parjolita, cu un continut ridicat de saruri in compozitia solului, care se afla sub nivelul marii. In trecut, aceasta facea parte din Marea Rosie, pana la ridicarea podisului Danakil. In apropiere se afla lacul Karum, care reprezinta printre altele si o sursa substantiala de venit pentru familiie afare din zona, oameni ce traiesc in special din cresterea animalelor si exploatarea si vanzarea sarii din lac. Nu foarte adanc, insa cu un continut ridicat de minerale, lacul se afla la 120 de metri sub nivelul marii. Doar pentru o perioada scurta din an, acesta se umfla, iar in jurul lui tasnesc izvoare fierbinti.

Formatiunile tsingy – Madagascar 

Desprinse dintr-un peisaj parca extraterestru, formatiunile calcaroase de pe insula Madagascar nu sunt nici pe departe atat de inofensive precum par in fotografii. Ascutite ca niste pumnale, acestea ating inaltimi de pana la 180 de metri. Orice miscare gresita, poate insemna pentru un temerar o moarte sigura. Desi par sa alcatuiasca un peisaj singuratic, lucrurile nu stau nici pe departe asa. Crocodili care se ascund in grote subterane, perechi de ochi curiosi de lemurieni care supravegheaza ascunsi in frunzisul copacilor… Si aveti grija pe unde calcati! Este suficient sa striviti o singura albina, pentru a fi atacat de un roi intreg, dornic de razbunare.

Daca vi se intampla toate aceste lucruri inseamna ca va aflati pe platoul Ankarana, in nordul Madagascarului, insula situata la 600 de kilometri in largul coastelor est-africane. Numita si “Marea Insula Rosie” datorita predominantei culorii in sol, Madagascarul este un ecosistem unic. Pentru ca a fost izolat de continent cu aproximativ 120 de milioane de ani in urma, firul evolutiei a urmat un curs diferit, iar aici s-au dezvoltat specii unicat in lume. Pana in urma cu 40 de milioane de ani, legatura dintre continent si insula se mai putea face prin intermediul unor fasii inguste de pamant, prin urmare, o oarecare migrare inca mai exista. Insa dupa ce legatura terestra nu a mai putut fi mentinuta, caile de comunicare au fost inchise. In prezent, acest ecosistem este amenintat cu disparitia din cauza fenomenului accelerat de eroziune al insulei, o urmare previzibila a activitatilor umane nocive.

Platoul Ankarana este un peisaj carstic prin excelenta. Formele bizare ale stancilor se datoreaza ploilor abundente, in medie 1 800 mm precipitatii pe an. Acestea au dizolvat roca moale in varf si solida catre baza, formand creste si piscuri, aproape amenintatoare din cauza ascutimii lor. In interiorul acestui peisaj SF, au luat nastere alte lumi. Calcarul a permis formarea unor canioane adanci care adapostesc la randul lor intinderi verzi de padure formata din baobabi, smochini si palmieri. Apa s-a infiltrat pana in adancime, dand nastere unor grote care expun stalagmite si stalactite ce sfideaza imaginatia, in vreme ce lanturi de tunele si caverne subterane au ramas in mare parte inca neexplorate.

Cu toate acestea, cel mai infricosator si, in acelasi timp, cel mai periculos peisaj se afla la suprafata, chiar in inima insulei si este alcatuit din formatiunile tsingy. Acestea au fost botezate dupa sunetul pe care il scot atunci cand sunt lovite, sunet care aminteste de cel al clopotelor. Bastinasii nu recomanda nimanui aceasta aventura, deoarece pe aceste formatiuni nu este loc sa pui macar un picior pe teren plat. Desigur ca au existat naturalisti si cercetatori care s-au aventurat prin aceste cotloane, insa fie se ratacesc si abandoneaza, fie se retrag imediat ce realizeaza pericolul la care se expun. Ulterior, obisnuiesc sa isi sfatuiasca colegii sa vada formatiunile tsingy din avion, deoarece e mai sigur.

Izvoarele de la Pamukkale – Turcia 

Orice calator neavertizat care ajunge in partea asiatica a Turciei, si, mai exact, in zona Pamukkale, va fi surprins sa vada tocmai in acesta zona o intindere mare de gheata. Desigur ca nu a gresit drumul inspre Turcia, trecand prin Antarctica. Cel mai probabil a ajuns la izvoarele de la Pamukkale. Acestea se prezinta sub forma unor terase albe, mari si valurite, presarate cu ochiuri de apa care reflecta, in acelasi timp, cerul si peretii albi. Proprietatile tamaduitoare ale apelor din zona strabat istoria, pana dincolo de era noastra. In anul 190 i.e.n., Eumenes al II-lea, regele cetatii grecesti Pergam a fondat orasul Hierapolis chiar pe acest platou. Cunoscuta fiind pasiunea romanilor pentru ape termale si bai, orasul a fost inclus in anul 129 i.e.n. in Imperiul Roman si descris ca fiind o statiune balneara. Printre vizitatorii celebri s-au numarat si imparatii romani Adrian si Nero.

Dincolo de proprietatile terapeutice ale apelor termale, aici au fost descoperite doua sanctuare, construite in antiteza. Unul apartine zeului intunericului si al mortii, Hades, iar celalalt, aflat in apropiere, ii este inchinat lui Apollo, zeul soarelui, al muzicii si al medicinei. Amplasarea nu este aleasa intamplator, ci marcheaza ideea de echilibru si compensatie care se aplica in viata umana.

Pamukkale se traduce prin “castel de bumbac”, denumire care se explica perfect, cel putin din punct de vedere vizual. Cu toate acestea, unii localnici sustin ca nu forma stranie a inspirat numele locului, ci faptul ca in trecut bastinasii obisnuiau sa isi usuce bumbacul aici. Tot acest peisaj fantastic format din ziduri, inaltimi, terase si stalactite se intinde pe o distanta de 2,5 kilometri lungime, avand o latime de jumatate de kilometru. Culorea alba in care este zugravita intreaga zona este data de continutul ridicat de var si de minerale dizolvate, care se regaseste in apa din izvoarele vulcanice fierbinti. Aproape tot ce e atins de apa se acopera cu var, iar obiectele scufundate se transforma in piatra in numai cateva zile. Mai departe, apa curgatoare are misiunea de a acoperi in alb si dealurile dimprejur. Straturi succesive s-au suprapus de-a lungul timpului pentru a forma bizarele forme de relief pe care le admiram in prezent.

Lacurile Band-e Amir – Afganistan 

Cine ar fi crezut ca tocmai tinuturile aride ale Afganistanului pot adaposti unul dintre cele mai frumoase baraje naturale? Raul Band-e Amir s-a oprit pentru odihna la poalele muntilor Hindukus, locul in care si-a format albia. Si nu numai… contrastele de culoare si de inaltime au dus la formarea unui peisaj fabulos la 3.000 de metri altitudine. Chiar daca o multime de fotografi ar fi indeajuns de motivati pentru a ajunge in aceste locuri, accesul este destul de dificil, intrucat se face doar pe un drum de munte, care are o lungime de 80 de kilometri. Este mai greu de ajuns, dar nu imposibil. La sosire, veti fi rasfatati cu vederea unui peisaj aproape paradisiac: lacuri intinse pe o portiune larga de 11 kilometri, marginite de faleze de calcar si de argila, care se imbina intr-un joc de culori nebunesc, de la alb la rosiatic si de la albastru la cele mai nebanuite nuante de verde. Din lacuri, apa se scurge peste baraje naturale de piatra, urmand trasee diferite, care formeaza o adevarata retea de torente, ce adapostesc la randul lor vegetatie acvatica.

Chiar daca temperaturile ajung in timpul verii pana la 36 de grade C, lacurile sunt tot timpul reci, deoarece sunt improspatate in fiecare an cu apa rezultata din urma topirii ghetarilor. Stralucirea deosebita a lacurilor si varietatea culorilor se datoreaza travertinului, o solutie pe baza de carbonat de calciu adusa de apa care se infiltreaza prin calcar si care se depune pe malurile si in adancul lacurilor sub forma de straturi.

Muntele Galben – China 

Fiecare dintre noi a auzit macar o data in viata o remarca de genul “e un taram de basm” ca referire la diverse coltisoare minunate ale planetei noastre. Insa putini dintre noi au ocazia sa vada cu ochii lor un loc care nu este un taram de poveste, ci chiar o poveste in sine… una chinezeasca, cu parfum de filozofie, in acest caz. O vedere care iti taie respiratia, alcatuita din varfuri colturoase care strapung norii, fara a avea nimic infricosator, ci mai degraba, o imagine care te indeamna la reverie. Acesta este Muntele Galben. Cu inaltimi de pana la 1800 de metri, unele piscuri poarta denumiri ce stau sa confirme originile de poveste ale locului: Piscul Florii de Lotus, Culmea Stralucirii sau Piscul Capitalei Ceresti sunt numai trei dintre cele 72 de piscuri care alcatuiesc Muntele Galben. Formate din granit cristalizat din roca topita, aceste stanci au fost modelate de-a lungul timpului de natura, aceeasi care le-a inzestrat si cu o frumusete stranie.

Tocmai frumusetea unica a peisajului a reprezentat muza suprema pentru generatii de artisti chinezi, care nu s-au mai saturat sa redea si sa surprinda salbaticia si candoarea acestui loc. Tot artistii chinezi au fost cei care au stabilit “Cele patru frumuseti supreme ale muntelui”: rocile si culmile muntoase, pinii care impodobesc muntii, unii avand peste 1000 de ani vechime, izvoarele fierbinti cu temperaturi constante de 42 de grade C tot timpul anului, si in final, marea de nori care formeaza cununa muntilor in care isi ascund varfurile. Muntele Galben este deschis celor care doresc sa-i simta frumusetea si maretia. Potecile marcate conduc calatorii catre temple, castele, lacuri, stanci bizare, insa unele trasee sunt recomandate numai profesionistilor.

In China, se spune ca fiecare chinez trebuie sa urce macar o data pe Muntele Galben, care nu face parte insa din Cei Cinci Munti Sacri. Cu toate acestea, un calator din perioda medievala, Xu Xiake, a reusit sa descrie admirabil in cuvinte situatia: “Intorcandu-te de la Cei Cinci Munti Sacri, nu-ti mai doresti sa vezi munti obisnuiti; intorcandu-te de la Muntele Galben, nu-ti mai doresti sa vezi Cei Cinci Munti Sacri”.